În anul 2006, în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității din Oradea, s-au înființat următoarele două centre de cercetare: Centrul transilvănean de studii istorice bisericești şi Centrul de studii pastoral-misionare.
     Centrul de studii teologice interdisciplinare a fost înfiinţat în anul 2007, prin contopirea Centrului transilvănean de studii istorice bisericeşti şi a Centrului de studii pastoral-misionare, care au funcţionat până la acea dată.
     În cadrul său îşi desfăşoară activitatea ştiinţifică, de cercetare, cadrele didactice ale Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Oradea, masteranzi şi studenţi teologi.
    Aria de cercetare este Teologia (Istorie bisericească, studii biblice, teologie sistematică şi teologie practică). Centrul de studii editează revista "Orizonturi teologice".
    Sub egida Centrului de studii teologice interdisciplinare se desfăşoară simpozioane cu caracter naţional şi internaţional, conferinţe, workshop-uri etc, iar rezultatele sunt popularizate prin editarea unor volume ştiinţifice de înaltă ţinută academică. Printre acestea menţionăm:
- Sfântul Ioan Gură de Aur-modelul păstorului, teologului și filantropului creștin, Simpozion național, Oradea, 5-6 nov. 2015, Editura Universităţii din Oradea, 2015; 
- Mărturisire și Euharistie – lucrări sfinte pentru restaurarea hristică a persoanei umane, (editori Dumitru Meghesan, Emil Cioară, Miron Erdei, Ovidiu Sferlea), Simpozion național Oradea, 21-22 oct. 2014, Editura Universității din Oradea 2014; 
- Taina Sfântului Maslu și îngrijirea bolnavilor în tradiția omiletică și catehetică a Bisericii Ortodoxe Române (coordonator pr. conf. dr. Miron Erdei), Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2013; 
- Academician Preot Profesor Dr. Dumitru Stăniloae – Părintele Teologiei româneşti. Simpozion național – Oradea, 8-9 iulie 2013, Editura Universității din Oradea 2014; 
- 90 de ani de la înfiinţarea învăţământului academic teologic ortodox în Oradea (1923-2013), Simpozion naţional, Oradea,  16-18 oct. 2013, Editura Universităţii din Oradea, 2013;
- Epoca, personalitatea şi contribuţia împăratului Constantin cel Mare la libertatea şi consolidarea Bisericii creştine, Simpozion național, Oradea, 23-24 mai 2013, Editura Universităţii din Oradea, 2014;
- Episcopul Dr. Vasile Coman al Oradiei. 20 de ani de la înveşnicirea sa. Simpozion naţional Oradea, 6-7 nov. 2012, Editura Muzeul Ţării Crişurilor, Oradea, 2012; 
- In Memoriam Liviu Borcea (1936-2006), dascăl şi istoric, coordonator Pavel Cherescu, Editura Universităţii din Oradea, 2011;
- Tradiţie şi modernitate în societatea românească în noul context creat de aderarea la Uniunea Europeană, Simpozionului internațional, Oradea, 9-10 oct. 2007, Editura Universităţii din Oradea, 2007.